Finanțatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că a avut o reacție nervoasă în momentul în care antrenorul Viorel Hizo a luat anumite decizii în timpul partidei din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, cu Twente.
„Am avut o reacție nervoasă pntru că nu știam de ce îl schimbă pe Sânmărtean și pe Iovanovici, apoi mi s-a spus că au avut contractură și probabil că și spectatorii au avut o reacție firească în ceea ce privește cele două schimbări. E clar că un antrenor care nu are rezultate trebuie să se aștepte la demisie, dar la noi nu este cazul, pentru că abia suntem după două etape. În cazul în care vom pierde și Europa League vom mai vedea. Vom rata un obiectiv, vom face o analiză și vom vedea”, a spus finanțatorul Vasluian la sport.ro.
Porumboiu consideră că gruparea sa a avut și ghinion în „dubla” din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, pe care l-a pierdut la scorul general cu scorul de 2-0 în fața echipei olandeze Twente.
„Ne-a lipsit acea scânteie pe care echipele românești nu prea o au. În fazele în care puteam să înscriem nu am avut o concentrare maximă și am ratat. E greu acum să găsim vinovați și să găsim scuze, dar am fi putut sa obținem o calificare. Nu ne multumește faptul că nu ne-am făcut de râs. Este greu să joci la un asemenea nivel cu mai mulți jucători care nu au fost în formă maximă. Nu mă pot gândi după patru meciuri să luăm decizii care s-ar putea să fie pripite. Trebuie să eliminăm ceea ce am greșit și nu poți să nu remarci că lotul acesta are rezerve. Vom vedea dacă ne vom reveni în viitorul apropiat”, a adăugat Porumboiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER